Muzeul satului Bulci

Ghid turistic

Repere:

Situat pe malul stâng al Mureşului, Bulciul dă aparenţa unui sat izolat şi inaccesibil. Însă, dacă totuşi vrei să ajungi aici, o poţi face pe două căi. Una ar fi cu trenul până în Vărădia de Mureş, fie ca vii dinspre Arad sau dinspre Deva. Pe o cărăruie care urmează cursul Mureşului în aval poţi ajunge după cei circa 2 km parcurşi până la comp, de unde poţi fi transbordat în sat. A doua variantă ar fi cu maşina pe la sud de Mureş, prin Lipova pe drumul judeţean 682, care după ce trece prin Ususău, Dorgoş, Zăbalţ şi Bata ajunge în Tela, de unde un drum de ţară pitreuit o coteşte la stânga. Încă 4 km pe un drum desfundat când plouă şi plin de praf când e cald şi gata, ai ajuns…

Drum prin vremi

Cele mai vechi urme de locuire din actuala vatră a satului sunt semnalate la est de Bulci în punctul “Dâmbul lui Roman”, unde s-a păstrat un tumul din epoca bronzului.

Descoperirea întâmplătoare în hotarul satului a unor artefacte din epoca romană (pietre fasonate, ţigle, cărămizi cu ştampila LEG XIII GEMINA etc.) sunt mărturie a importanţei locului în vremea Imperiului Roman.

Cele mai însemnate descoperiri sunt semnalate la nord-vest de sat în punctul “Cetate” sau “La Mănăstire”, unde s-au efectuat cercetari arheologice între 1976-1989. A fost indentificat un nivel de locuire aparţinând culturii Baden, un hallstattian târziu, unul dacic şi unul roman. Cele mai importante vestigii par să fie cele medievale, care le suprapun pe cele anterioare.

Mănăstirea localizată aici a fost închinată Sf. Fecioare şi a aparţinut ordinului benedictin. La începutul secolului al XIII-lea venitul ei se ridica la 5000 de bolovani de sare. Pe parcursul secolelor XIII-XV sunt menţionaţi mai mulţi abaţi ai mănăstirii.

În 1423 se ştie că în mănăstire mai vieţuia doar un călugăr. Tot atunci se pune problema transferării ei la un alt ordin călugăresc. Unificarea cu prepozitura Orodului propusă în 1495, aprobată şi de papă, se pare că nu s-a mai realizat. La 1498, Ioan Corvin, bastardul lui Matia Corvin, a obţinut patronajul ei şi al moşiilor sale. De abia după moartea acestuia s-a făcut unirea cu prepozitura, la începutul secolului al XVI-lea. După 1542 mănăstirea a fost considerată un important centru cultural al vremii prin prezenţa aici a Codicelui de la Bulci (parte a lucrării majore a lui Titus Livius). La începutul secolului XIX a fost descoperot un clopot cu numele abatelui Dominic, de la 1468.

Amplasat în mijlocul unui parc cu arbori seculari, castelul de la Bulci constituie împreună cu celelalte clădiri (anexe, sera, grajduri etc.) un ansamblu unic într-un loc în care timpul parcă a stat în loc, doar blazonul familiei Mocioni de Foen stă încă mărturie pe ambele faţade ale castelului, amintind de ultimii stăpâni care au vieţuit aici. Biserica, a fost construită de aceaşi familie pentru oamenii din sat.

Domeniul din Bulci a fost cumpărat în 1858 de către Antoniu Mocioni de Foen, împreună cu Bata, Ţela, Ohaba Sârbească şi Pusta Sân Paul. În 1854, pentru achiziţionarea domeniului Antoniu Mocioni de Foen s-a împrumutat de la Fondurile naţionale sârbeşti cu 135 000 de florini, cu o dobândă de 6%. În 1872 datoria a fost achitată.

Castelul cunoaşte o viaţă mai intensă în vremea ultimilor doi proprietari, Antoniu Mocioni de Foen şi fiul său adoptiv Ionel Mocioni-Stârcea (1909-1992). Aici regele Carol al II-lea venea des pentru a participa la partide de vânătoare împreună cu Antoniu Mocioni.

După 1940 în castel au fost amenajate camere speciale pentru Regina Mamă Elena şi Regele Mihai I.

Prin intermediul lui Ionel Mocioni-Stârcea familia regală a cumpărat în 1943 castelul Hunyady de la Săvârşin. Ansamblul de la Bulci şi Căpâlnaş, împreună cu cel de la Săvârşin constituie încă o mărturie a vremurilor de mult apuse.
După 1947 noul regim comunist a marcat sfârşitul unei epoci şi schimbarea tragică a destinului acestor monumente.

Perioada postdecembrista nu a adus nimic nou în peisajul satului, poate doar o accentuare a izolării şi decadenţei într-o lume care parcă nu vrea să facă trecerea spre secolul în care trăim.

Promovarea potenţialului local încă nu s-a bucurat de atenţia cuvenită… un mic pas pe această cale a fost făcut de un localnic. Fiul al satului, Ladislau Heleport sau Laţi cum îl ştie lumea în sat, a făcut pasiunea lui de colecţionar de vechituri o adevărată obsesie. Astfel, din proiectul iniţial, care însemna crearea unui mic spaţiu muzeal în interiorul unei case de lemn tradiţionale s-a ajuns la un adevărat “complex”, care să cuprindă pe lângă spaţiul muzeal şi un loc de popas. Aflat peste valea care desparte satul în două, în umbra castelului părăsit şi lipsit de viaţă, ansamblul format acum din două case tradiţionale de lemn vin parcă să anime peisajul aparent dezolant.

Gazdă primitoare, Laţi poate fi un ghid de nădejde, atât în sat cât şi în împrejurimi, fiind bun cunoscător al istoriei acestor locuri, unde semnele trecutului mai îndepărtat sau mai recent sunt încă vizibile. Un scurt popas la Căsuţa Veselă sau Arca lui Laţi, te poate convinge să revii şi altădată.

Iar dacă timpul îţi permite şi eşti pasionat de pescuitul sportiv, numeroasele locuri amenajate pe ambele maluri ale Mureşului sau pe insula de lângă sat pot să îţi ofere şansa unor aventuri de neuitat.

O plimbare cu barca lui Laţi îţi poate oferii alte clipe de relaxare şi destindere… TREBUIE DOAR ÎNCERCAT.

"Acest articol este o redare textuală a pliantei şi un videoclip în care este prezentat muzeul."